Monitorizarea activitatii angajatilor este una dintre acele teme “delicate” care este arareori supusa unei discutii echilibrate, luand in considerare toate punctele de vedere si interesele aflate in joc. Tensiunea pe care acest subiect o genereaza are drept cauza conflictul dintre doua interese (drepturi) legitime: dreptul companiei de a-si asigura integritatea resurselor materiale si informatice si dreptul angajatului la viata privata.

Ca angajat doriti sa va fie respectata (chiar si la serviciu) sfera privata a vietii, in timp ce compania vrea sa se asigure ca iti faci jobul cum trebuie. De aceea, cel putin intr-o prima etapa, trebuie sa cunoasteti daca si cum ar putea sa va fie monitorizata activitatea la birou.

In primul rand, trebuie mentionat faptul ca evolutia tehnologiei din ultima decada face monitorizarea angajatilor mult mai usoara, indiferent daca este vorba despre convorbirile telefonice sau activitatile “virtuale” (e-mailing, web surfing, download sau file sharing). In al doilea rand, desi marile companii informeaza angajatii referitor la aceasta practica si motivatiile ei, este posibil ca firma la care lucrati sa nu considere necesara o astfel de avertizare.

In Romania nu s-au efectuat studii referitoare la gradul de monitorizare a angajatilor si nici gradul in care angajatul utilizeaza resursele angajatorului in scopuri personale. Totusi, ca angajat, e bine de stiut ca in Statele Unite, de exemplu, cifrele sunt destul de mari in ambele cazuri. Un studiu realizat in 2005 de American Management Association scoate in evidenta faptul ca aproximativ 75% dintre companii monitorizeaza traficul internet, iar aproximativ 50% salveaza mailurile angajatilor. Insa marea majoritate a companiilor comunica angajatilor procedurile interne de utilizare a resurselor informatice (aproximativ 80%).

In continuare, ne propunem sa dezbatem aceasta problema pe larg intr-o serie de articole dedicate subiectului. Vom incepe prin prezentarea tipurilor de monitorizare de a caror posibila utilizare trebuie sa fie constient angajatul.

i). monitorizarea convorbirilor telefonice. Acest tip de monitorizare nu inseamna ca cineva “asculta” ce vorbiti la telefon. Exceptie face cazul - intalnit probabil de managerii departamentului de relatii clienti - in care se realizeaza inregistrari pentru evaluarea angajatului si a feedback-ului de la clientul. De obicei, monitorizarea telefoanelor presupune intregistrarea numerelor formate si a duratei apelurilor.

ii). monitorizarea computerelor si activitatii pe internet. Exista o gama larga de programe care pot realiza o monitorizare complexa a activitatii pe computerele conectate la reteaua organizatiei. Acestea pot “vedea” ce este pe ecran, ce programe ruleaza (in background si in foreground), ce se stocheaza pe disc, ce site-uri se viziteaza si cat timp sau care sunt destinatarii mailurilor.

iii). Exista si situatii in care se realizeaza monitorizarea video pentru anumite locatii din organizatie, dar aceasta nu constituie, de obicei, o tema “fierbinte”. Pe de o parte, atat angajatul, cat si angajatorul recunosc importanta protejarii anumitor spatii “sensibile”, cum ar fi camera serverelor. Pe de alta parte, acest tip de supraveghere este “la vedere” (orice angajat stie de existenta camerelor video).

Prin urmare, utilizarea “uneltelor” puse la dispozitie de catre angajator poate fi monitorizata si inregistrata. Desi compania porneste de la premisa indreptatita ca resursele puse la dispozitie sa fie utilizate pentru atingerea obiectivelor afacerii, angajatul considera ca exista o zona gri, in care acest principiu poate fi renegociat, cel putin in anumite limite. In articolele urmatoare vom discuta motivatiile celor doua parti si temeiurile legale existente pentru acestea.