Articol de Romeo Cretu - HRD Dezvoltare Resurse Umane

Fiecare om sanatos la cap are din cand in cand cate o criza in viata. Prin criza intelegand o anumita stare de disconfort, ca si cum ceva nu ar mai fi la locul lui. Ca si cum un lucru care stiai ca e intr-un fel nu mai e in felul acesta.

Una dintre cele mai mari provocari ale noastre ca oameni este stabilitatea. De fapt, iluzia stabilitatii. Iluzia ca ceea ce am dobandit la un moment dat (cunostinte, situatie materiala, nivel de dezvoltare personala, intelegerea lucrurilor etc.) va ramane asa pentru totdeauna. Aici e punctul in care ne autosabotam. Pentru ca iluzia stabilitatii aduce cu sine confortul. Iar confortul genereaza un anume soi de comoditate. „Imi e bine asa...". Iar comoditatea genereaza iluzia ca totul e asa cum e acum, pentru totdeauna. Vesnic neschimbat. La fel.

Si, scuzati-ma, s-a dus pe apa sambetei schimbarea. Pentru ca in momentul in care ajungem in acea zona de comoditate, atunci nu mai facem nimic pentru a schimba lucrurile. Si astfel noi vrem sa facem altfel decat face intregul Univers. Care e miscare si schimbare continue. Clipa de clipa.

Si-atunci, poate ca, de fapt, crizele prin care trecem sunt momente in care ni se aduce aminte ca totul e schimbare si miscare. Poate ca aceste crize pe care le traversam sunt modalitati de a reveni pe linia de plutire a Universului si a accepta ca totul e schimbare si miscare. Sau miscare si schimbare.

Si e posibil ca acesta sa fie motivul pentru care crizele sunt, pentru majoritatea oamenilor, dureroase. Pentru ca ceva din noi ne impinge inainte spre miscare, iar altceva din noi vrea sa ramana acolo. Si de aici apare durerea. De fapt, durerea cred ca apare din faptul ca nu acceptam cu toata fiinta noastra ca totul in jur este schimbare. Ca incercam uneori intr-un mod disperat sa schimbam legile Universului dupa bunul nostru plac. Si atunci apare durerea. Pentru ca legile Universului poti sa le contesti, poti sa le ignori, dar nu le poti schimba. Ele sunt asa cum sunt.

 Asadar, stiind acum acestea, ce vei face data viitoare cand vei trece printr-o criza? Ramai acolo, nemiscat/a, asteptand sa se intample ceva in exteriorul tau? Sau vei accepta asta ca pe o provocare si ca pe un semnal ca prea ai stat destul intr-un loc din care merita sa pleci?

Inchei. Cu ceea ce a zis la un moment dat Peter Schutz. „A face lucrurile in felul tau, a alege calea ta inseamna a avea libertatea de a alege. Si inseamna in acelasi timp a-ti asuma 100% responsabilitatea pentru calea aleasa."

Asadar, ce vei face criza viitoare?